Scorpions
Un subiect de neuitat la fel ca si drumul parcurs până la Sibiu, dar sincer nu m-am hotărât ce anume a fost mai frumos: drumul sau scorpionii. Am fost un pic cam dezamăgit, poate am avut eu alte aşteptări sau poate ca au avut acelaşi program pe care îl ştim cu toţii şi la care au pus capac “Inginerii de sunet”. Stând în mijlocul Pieţei Mari, fiind inghesuit si aproximativ ingheţat, aud vocea cetăţeanului din faţa mea spunând la cacealma:”BINE COMPACT !!!” (deşi Scorpionii dădeau tot din ei pe scena). Ei bine, acum nu incerc sa fiu cârcotaş, ce-i drept noua lor piesa ,Humanity, este foarte buna si merita toate laudele mele, la fel ca si cele clasice care le-au cântat. La sfârşitul concertului (fiind puţin dezamăgit in urma spectacolului) am încercat să înţeleg mesajul subliminal al Scorpionilor, nu pot decât să înşir doua titluri de melodii prin care sunt sigur că înţelegeţi: “Humanity”, the “wind of change” is here…

Lasă un Răspuns